Grampet Group a finalizat lucrările pentru eliberarea căii ferate în zona viaductului Cârcea

Grampet Group a finalizat lucrările pentru eliberarea căii ferate în zona viaductului Cârcea
Traficul feroviar a revenit la normal

București, 5 septembrie 2018 – Grampet Group, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa de Sud-Est, anunță finalizarea lucrărilor de ridicare a materialului rulant deraiat în incidentul de pe intervalul Malu Mare – Banu Mărăcine, pe data de 12 august.

„După aproape o lună de eforturi intense, discuții cu partenerii locali și internaționali și planificare în cele mai mici detalii, anunțăm cu bucurie revenirea la normal a traficului feroviar în zonă”, spune Gruia Stoica, Președintele Grampet Group. „Mulțumim echipelor de specialiști şi autorităților cu care am colaborat pentru finalizarea cu succes a uneia dintre cele mai complexe operaţiuni de acest fel din istoria recentă”.

Pentru a ridica vagoanele rămase suspendate pe pod, Grampet Group a contractat compania DEME Macarale, care a adus la locul intervenției o macara de 600 de tone transportată pe cale rutieră, cu ajutorul a 12 camioane.

Condiţiile dificile de la faţa locului au necesitat lucrări de stabilizare a terenului și construirea unei platforme care să permită instalarea macaralei și ridicarea vagoanelor în condiţii sigure pentru infrastructura feroviară din zonă şi pentru echipele de intervenţie.

În paralel, Grampet Group s-a implicat în eforturile pentru depoluarea zonei, fiind aplicate peste 10 tone de material absorbant.
Bugetul alocat pentru închirierea echipamentelor necesare și intervenția la fața locului a ajuns la aproximativ un milion de Euro. Dupa finalizarea intervenției, la fața locului va acționa în continuare o firmă specializată până la eliminarea completă a poluării produse.

Gruia Stoica adăugă: „Regretăm și ne cerem scuze pentru dificultățile cu care s-au confruntat pasagerii și operatorii de transport feroviar, în urma acestui incident. Încă de la înfiinţarea companiei noastre, în urmă cu aproape 20 de ani, am manifestat o preocupare constantă pentru aplicarea și respectarea celor mai bune practici şi proceduri standard de conduită și siguranță în trafic. Niciun sistem nu este, însă, perfect, și îl îmbunătățim în permanenţă. Așa cum am anunțat încă de la început, colaborăm cu autoritățile pentru finalizarea investigațiilor în acest caz”.