Grampet Group devine acționarul majoritar al Polisano Pharmaceuticals, cu 74%
Grampet Group devine acționarul majoritar al Polisano Pharmaceuticals, cu 74%
Obiectivul strategic este poziția de lider pe piața producției de oncologice din Europa Centrală și de Sud Est
București, 17 septembrie 2018 – Grampet Group, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa de Sud-Est, și-a majorat participația la fabrica de medicamente Polisano Pharmaceuticals din Sibiu, de la 20% la 74%.
„Investiţia vine după două achiziţii consecutive de participaţii minoritare, pe parcursul anului trecut, timp în care am înțeles mai bine nevoile şi potențialul de dezvoltare al acestei fabrici. Am primit astfel confirmarea că decizia iniţială de a prelua unul dintre cele mai cunoscute branduri din industria farmacutică românească şi a-l duce la următorul nivel de dezvoltare a fost una corectă”, spune Gruia Stoica, Președintele Grampet Group. „Am alocat deja resurse importante pentru extinderea activităţii, pentru că ne propunem să aducem Polisano Pharmaceuticals pe primul loc în Europa Centrală și de Sud Est la producția de medicamente necesare în tratarea cancerului”.
El a continuat: „Pregătim lansarea primei linii de producție de medicamente oncologice solide în prima jumătate a anului viitor, în urma unei investiții de 25 de milioane de euro, pentru o capacitate de aproximativ 10 milioane de unități terapeutice anual. Totodată, până la finalul lui 2019 vor fi finalizate pregătirile pentru producție pe liniile de oncologice lichide injectabile existente în fabrica din Sibiu”.
În jur de 30% din producția Polisano Pharmaceuticals va merge pe piaţa internă, restul fiind dedicat exportului în cele 35 de piețe cu care Polisano lucrează deja, dar și în alte țări, pe măsură ce compania își va extinde parteneriatele.
Structura noului acţionariat este 74% Grampet Group, restul de 26% fiind deținut de familia Muntean și avocatul Remus Borza.
Echipa de management rămâne neschimbată, beneficiind de încrederea acţionarilor că au capacitatea şi know how-ul de a îndeplini obiectivele de business stabilite.
„Lucrăm în acest moment cu peste 100 de medici și farmaciști și investim în mod constant în inovație, căutând cele mai moderne, diverse și accesibile formule farmaceutice. Avem încredere că noua structură de acționari susține misiunea Polisano de a îmbunătăți viața cât mai multor persoane. Totodată, sperăm să avem o contribuție semnificativă în atenuarea crizei de oncologice pe piața românească, pe care pacienții o resimt tot mai acut în ultimii ani”, spune Roxana Manole, CEO Polisano Pharmaceuticals.
Fabrica de la Sibiu are 160 de angajați și o suprafaţă de 33.000 metri pătraţi, fiind echipată cu linii de fabricaţie de ultimă generaţie. În prezent, are o capacitate de producţie echivalentă cu peste 500 de milioane de unităţi terapeutice și produce peste 50 de mărci proprii de suplimente alimentare și OTC-uri distribuite în 35 de țări.