GRAMPET S.A. contribuie la cea de-a doua ediție „Fondul Prahova pentru Educație”, un program de finanțare privată coordonat de Fundația Comunitară Prahova

GRAMPET S.A. contribuie la cea de-a doua ediție a „Fondului Prahova pentru Educație”, un program de finanțare privată coordonat de Fundația Comunitară Prahova, prin acordarea grantului nerambursabil în valoare de 100.000 lei.
Alături de OMV Petrom, Poerner România, Vadeco, Rohrer Servicii Industriale, susținem acest program de alocare a granturilor către proiecte educaționale dezvoltate de către organizații neguvernamentale, unități de învățământ sau instituții publice din județul Prahova.

Fondul Prahova pentru Educație

Fondul Prahova pentru Educație își propune să finanțeze anul acesta între 7 și maxim 10 proiecte medii și mari educaționale din județ, proiecte care au potențialul de a transforma comunitatea și de a oferi un mediu propice dezvoltării copiilor. Al doilea apel de proiecte are loc în perioada 25 aprilie – 31 mai 2023.

Isabela Alexe, Director executiv Fundația Comunitară Prahova: „De 10 ani suntem martori implicați ai dezvoltării comunitare, am văzut schimbări concrete atunci când oamenii cu inițiativă pun împreună idei și fapte. Susținerea educației este una dintre direcțiile principale de activitate ale Fundației Comunitare Prahova. Pentru a ne atinge obiectivele ambițioase este nevoie de mulți ani de lucru și colaborare între principalii actori locali: companii puternice, autorități locale implicate, Inspectoratul Școlar Județean și societatea civilă. Apreciem implicarea și mulțumim pentru colaborare Prefecturii Prahova, Consiliului Județean Prahova, Primăriei Municipiului Ploiești, Inspectoratului Școlar Județean Prahova.”

„Fondul Prahova pentru Educație – ediția a II-a” și-a propus să susțină și în 2023 proiectele care pun accent pe dezvoltarea infrastructurii școlare de bază, infrastructură digitală, STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) sau sportivă și au ca scop dezvoltarea abilităților copiilor, tinerilor, adulților și a grupurilor vulnerabile.

Despre Fundația Comunitară Prahova

Fundația Comunitară Prahova a fost fondată în 2013. Prin programele și evenimentele pe care le desfășoară, aceasta unește resursele locale (timp, expertiză, fonduri) cu cele mai importante nevoi locale, pentru a susţine proiecte inovative, care transformă judeţul Prahova într-o comunitate a căror valori se bazează pe dezvoltare.

În cei 10 ani de activitate, Fundația Comunitară Prahova a susținut 200 de proiecte județene și 53 burse, a implementat 22 de proiecte comunitare și a ajutat 16 cazuri medicale cu suma totală de 3.751.650 lei, împreună cu peste 130 de companii și fundații naționale și 1.100 de donatori individuali. Pentru mai multe detalii, accesați: www.fundatiacomunitaraprahova.ro.